Bună dimineaţa dragilor! Azi, 4 iulie 2009, e o zi specială, nu-mi spuneţi că aţi uitat că azi trebuie să sărbătorim cu mic cu mare, români fiind, pe Unchiul Sam. Sper că  mioriticul burger deja sfârâie pe grătar, berea Budweiser şi Coca-Cola/Pepsi-ul sunt la rece. Staţi linisiti şi noi sărbătorim, dar nu foarte trandiţional, ci printr-un concert al mexicanului Carlos Santana.

În această dimineaţă vă propun o piesă a distinsului inginer de foraj, dl. Daniel Iancu, dar nu o piesă în care “ne râdem” (de noi de altfel) cu gurile până la urechi, ci una “de creier”, după cum bine zice chiar el.

Eu, cel putin, de fiecare dată când aud piesa asta mă gândesc la ce-am simţit în acea zi de 3 decembrie 2004. Am simţit furie, pentru că un om nevinovat a murit din cauza unui cetăţean care a omis faptul că alcoolul şi volanul pur şi simplu nu merg, am simţit dezgust (dezgust care-l aveam şi înainte, dar atunci a fost amplificat de “n” ori) faţă de un preşedinte care n-a mişcat un deget să facă ceea ce era corect de făcut, am simţit durere pentru că un om drag (deşi nu-l cunoşteam personal) s-a dus la moşu’ acolo sus, dar mai ales am simţit, mai mult ca oricând, că trăiesc într-o ţară din sud-estul Europei pe care nimeni (inclusiv aleşii ei) nu dă doi bani. Normal că acum, după aproape 5 ani, toate sentimentele acestea s-au mai domolit, dar a rămas acel gust amar pentru că, de ce să nu recunoaştem, America, pentru mai toţi românii, e acel paradis unde visele devin realitate, unde toţi sunt “egali”, unde justiţia e dreaptă, unde e Raiul pe pământ.

O zi mai bună şi nu uitaţi să sărbătoriţi ziua Americii cu “o pălincă de la Teo pe-nserat”!

Popularity: 11% [?]